Cadou de Valentine’s Day
Wednesday, February 4th, 2009Corina era o fata cocheta si plina de viata. Ii placeau petrecerile, discutiile la un ceai in compania prietenilor si calatoriile. Ii placea viata cu tot ceea ce presupunea ea si plimbarile sub cerul liber. Asa a cunsocut-o el: o fata minunanta, cum ii spunea adesea. 
Pentru ea, intalnirea cu el avea sa marcheze inceputul unei noi vieti: o viata la care nici nu indraznise sa viseze, o viata cum numai in filmele de odinioara mai poti vedea. S-au cunoscut la mare – un loc atemporal care ei ii trezise atatea nostalgii si despre care, mai tarziu, avea sa scrie in jurnal. Acolo avea sa-i simta ea rasuflarea calda pe obrazul pudrat din abundenta. Pentru el avea, in acea zi de 14 februarie, un machiaj special. Bijuteriile cu topaze mostenite de la bunici ii dadeau un aer de domnisoara cu pretentii. In acea noapte racoroasa s-au pierdut unul in bratele celuilalt precum cerul imbratiseaza marea la orizont. Acea experienta avea sa o schimbe pentru totdeauna. O maturizare brusca avea sa-i aduca o stralucire aparte pe chipul blajin. De atunci au ramas impreuna. Timpul trecea parca mai greu in asteptarea reintalnirii. Iar intalnirile pareau atat de scurte. Orele pareau minute, iar minutele secunde. Corina incepuse sa apartina unei alte lumi; o lume a visului si a sperantei eterne in care s-a inchis impreuna cu el.
Supusi iubirii, devenim vulnerabili. Asta nu stia ea pe atunci. Ca semn al dragostei ce i-o purta, el i-a daruit un colier de opale pe care Corina si-l dorea inca dinainte de a se fi cunoscut. Toleranta lui si grija pe care i-o purta au prins-o in capcana unor sentimente dezlantuite pe care ea, enigmatica Corina, nu credea ca le va mai trai vreodata. Trecutul ei ramasese undeva in urma – un mister de nedeslusit pentru cel caruia i se daruise cu totul inca din prima zi. „Vremurile apuse pot anula existenta unui viitor fericit”, se gandi ea si adopta legamantul tacerii. 
Pe masura ce lunile treceau, iubirea lor devenea tot mai mare. Intr-o zi, trecand pe langa magazinul de bijuterii de unde cumparase, cu cateva luni in urma, magnificul colier de opale, un gand ii strafulgera lui prin minte: „Ce-ar fi daca i-as cumpara un inel de logodna?” De pe suportul plusat, o piatra de lapis lazuli imprastia magnetice sclipiri albastre. „Iata inelul ce va pecetlui sentimentele noastre”. Apoi, cu inelul in buzunar se duse, intr-un suflet, la ea acasa. Profitand de momentul in care ea nu era in camera, puse plicul in care se afla inelul, langa oglinda in care se privea ea in fiecare seara cand isi piaptana pletele de culoarea castanei coapte. Timiditatea a fost mai puternica decat dorinta de a-i spune ca vrea sa fie a lui pentru totdeauna. In plus, „va fi o surpriza placuta la aniversarea unui an de fericire in doi”, isi spuse el, in gand.
Se implinise un an de cand erau impreuna. Ziua de 14 februarie, insa, o gasi pe Corina la Brasov, unde a fost nevoita sa plece in delegatie. Regretele nu aveau niciun rost. Stia ca are langa ea un om care o intelege si care o sustine. Au hotarat ca, la intoarcerea ei in Bucuresti, sa se intalneasca la gara. Pe peron avu parte de o surpriza, de data aceasta neplacuta. „Nu-i nimic, il voi astepta. Poate ca intarzie din cauza traficului”, isi spuse Corina. Bucurestiul e un oras haotic, iar traficul infernal e una dintre marile probleme ale vietii cotidiene. La telefon nu raspundea nimeni. Vacarmul produs de sosirea calatorilor in gara fu inlocuit de o tacere sinistra care nu prevestea nimic bun. Pana si trenul cu care venise se retrase in noaptea apasatoare. Singurul zgomot era cel al tocurilor ei pe pietrele umede. Din cand in cand, vanzatorii ambulanti isi aruncau cuvinte de mahala. „Ma scuzati, domnisoara”, zise, la un moment dat, unul dintre ei. Corina, insa, nu mai auzea nimic. Era sfasiata de durere, o durere atat de mare incat cu greu ne putem inchipui ca incape intr-un suflet omenesc. Nu intelegea de ce. O multime de intrebari o invadau, ca intr-un cosmar din care nu se putea trezi; intrebari rostite, parca, de altcineva, la care nu putea gasi un raspuns. De ce nu a venit? Unde este el acum? Ce face? Si incercand sa afle un raspuns, fel si fel de supozitii ii treceau prin minte. Daca ar mai fi asteptat putin pana sa il cunoasca … Daca nu i-ar fi facut atatea reprosuri … Daca nu ar fi fost atat de enigmatica … Daca … La ce folos? Intr-o lume in care totul se intampla prea tarziu, ei s-au intalnit prea curand. Iar ea nu a fost pregatita pentru intalnirea cu el.
Anii au trecut si el nu a mai venit. Viata tumultuoasa din capitala, sanatatea subrezita de timpuriu si drama parasirii de catre singurul pe care l-a iubit vreodata au determinat-o pe Corina sa abandoneze scrisul si sa ia calea vietii monahale. A renuntat la bijuterii, chiar si la colierul de care era atat de mandra candva. Cand a ajuns la usa manastirii nu avea la ea decat un morman mare de carti vechi, un trandafir uscat si jurnalul de care nu se despartise niciodata. Traind in suspunere si piosenie, a intors spatele durerii si si-a indreptat fata catre Dumnezeu. S-a obisnuit destul de repede cu acest fel de existenta. Acolo era iubita si apreciata de toata lumea. Avea destul timp sa citeasca si sa se ocupe de marea sa pasiune: florile.
Pana intr-o zi cand, rasfoind una dintre cartile lui Paler, un plic cazu pe podea. Printr-o proiectare perfecta intr-un trecut ale carui urme reusise sa le stearga, Corina isi aminteste, ca si cum ar fi fost ieri, ca e tocmai plicul pe care l-a aruncat in graba si cu nepasare, cu multi ani in urma, intre paginile cartii, pe cand facea ordine in camera. Recunoscu imediat scrisul. Cu mainile tremurande, il desfacu, iar inauntru gasi un inel a carui stralucire ii aminti de valurile inspumate ale marii spargandu-se de stanci. Motivul pentru care el plecase i-a aparut atunci clar dinaintea ochilor, ca intr-o oglinda a timpului absent. Penduland intre durere si disperare, lua plicul si il apropie de buzele umezite de lacrimi. Tot ceea ce i-a ramas de la el e un inel de logodna si cateva cuvinte scrise pe un plic: „Pentru tine, cu dragoste”.