Bijuterii cu pasiune – continuare
Sunday, January 25th, 2009[...] O lovitura puternica si un zgomot asemanator unei bombe pe campul de lupta a naruit, intr-o clipa, planuri de vacanta si speranta intr-un viitor mai bun. Din patul sau de spital, Alin se uita, palid, la oamenii ce treceau, indiferenti, 
pe trotuarul de vizavi. „Ei nici nu stiu cat sunt de norocosi”, isi spunea el, in timp ce astepta ca efectul pastilelor sa-i mai aline putin durerea. Dupa doua sapatamni a fost externat la cerere, cu posibilitatea ingrijirii la domiciliu. Coloana, insa, era grav afectata. Singur si dezorientat, s-a trezit deodata intr-un impas major, fara un suflet apropiat care sa-i fie alaturi in acele momente grele… Incapabil sa mai munceasca si lipsit de o locuinta proprie, Alin a hotarat sa se mute temporar la bunica sa, intr-un sat din nordul Moldovei. In momentul in care bunica, in varsta de 80 de ani, a fost nevoita sa-i care bagajele, s-a simtit complet inutil.
Au trecut zile, apoi saptamanile au devenit luni de chin, timp in care barbatul imobilizat la pat se simtea, din ce in ce mai mult, coplesit de tristete. Nu poate uita nici acum clipa in care, in timp ce statea in pat, ca de obicei, bunica intra in camera, spunandu-i: „Vrei sa te ajut cu ceva inainte de a pleca?” La 80 de ani era intr-o forma mai buna decat el la cei 33 de ani ai lui. Dupa cateva luni in care nu putea face altceva decat sa stea in pat, sa citeasca si sa se uite la televizor, Alin era foarte deprimat si confuz. Singura lui certitudine era ca trebuie sa faca ceva pentru a iesi din intunericul ce pusese stapanire pe el. Timpul i-a oferit un avantaj de care a profitat din plin: posibilitatea de a reflecta asupra vietii sale. Si-a amintit de vechiul sau hobby si de cate satisfactii i-a adus crearea de bijuterii, cu multi ani in urma. Cu ajutorul buncii, a improvizat o masa de lucru, si-a adus instrumentele necesare si bobitele de topaz pe care le-a colectat de prin tara pe vremea cand era student si s-a apucat de lucru.
Rezultatele au depasit asteptarile bietului invalid. Dupa 6 luni, depresia incepuse sa dispara si el simtea ca are, din nou, un scop in viata. Atunci a luat hotararea de a transforma o activitate in care vedea, candva, doar un mijloc de distractie si relaxare, intr-o meserie de viitor. Efortul sau nu a fost in zadar. De-a lungul timpului, creatiile sale au evoluat. Dupa aproape un an s-a mutat in Bucuresti impreuna cu logodnica sa, Gina – fosta colega de facultate – si a inceput sa caute magazine unde sa-si vanda bijuteriile. Acum are chiar propriul site. Inca mai are probleme cu spatele dar ceea ce conteza este ca depresia ce pusese, candva, stapanire pe el, a ramas in urma.
Vorbind despre regretele trecutului, intins pe canapea, Alin considera ca singura sa greseala a fost faptul ca nu si-a dedicat tot timpul creatiei. Oricat ar suna de bizar, inca mai crede ca, intr-un fel, pasiunea pentru bijuterii i-a salvat viata.
Autor: Ada Cojan