La început a fost povestea: vorbe batranesti, spuse cu mult talent oratoric, cu scopul parca de a incalzi o copilarie ninsa de tristete. Au urmat apoi imagini inregistrate fidel in memoria copilului si parfumul suav al unei tainice sarbatori. Mai departe, ani de rememorari, de regrete dupa acel moment fascinant al copilariei cand, din pulberea de stele, avea sa se faureasca visul de maine.
In timp ce rasfoieste, emotionata, paginile unui vechi album de poze uitat demult intr-un colt al dulapului, Simina pare a retrai cea mai fericita zi din viata ei de copil – ziua in care a aflat, cu certitudine, ca mos Nicolae exista. Discutind cu ea, o vezi cum, din cand in cand, isi acopera fata cu mainile, ca si cum ar vrea sa ascunda o mare drama. Desi inca mai poarta bratara cu turcoaze primita in ziua de 6 decembrie, cand avea doar 5 ani, Simina a fost nevoita sa care povara unor ani nemilosi, pentru care sufletul ei de copil nu era pregatit sa le indure. Tatal, un somer bantuit de deziluzii si fara perspectiva unui viitor decent, isi gasea aproape zilnic alinarea in barul de peste drum, uitind ca acasa il asteapta mica printesa dornica sa asculte povesti cu zane si feti frumosi. Parca il si vede doborat pe canapea, naucit de esec, surd la rugamintile copilului sau; si copilul repetind, cu vocea lui firava: “Taticule, fii mai bun cu mine. Ma auzi, taticule? De ce nu te porti mai frumos cu mine?” Mama Siminei a murit cand ea avea numai 3 ani, dupa o lupta grea cu boala.
Asteptind ca norii sa se destrame, ea privea in fiecare seara stelele ce imbracau in luciri diafane locul unde, auzise ea, se afla casa mosului.
Amintirile revin, smulse din timp, desprinse din memorie, dupa ce au supravietuit acolo nu in starea lor initiala, nu asa cum au fost si s-au intamplat, ci asa cum le-a retinut, modificat, imbogatit memoria. Afara e un ger cumplit. Deodata, un ropot de copite sparge linistea noptii. Simina tresare si, privind pe furis, la coltul geamului, scoate un strigat de uimire: coama mandra si bogata a unui cal alb gonind prin zapada se confunda cu privelistea de basm acoperita de ninsoare. Din povestile bunicii stia ca mos Nicolae e un batran cu barba alba care soseste calare pe un cal alb si lasa in urma un placut miros de portocale.
Calul, insa, disparu ca o naluca, intr-un nechezat prelung. “A fost doar un vis”, se gandi copilul, oftind adanc. A doua zi, nu mica i-a fost mirarea cand, in ghetutele visinii, o bratara de argint cu turcoaze statea ascunsa printre bomboane si crengute de brad. De data asta, mosul se gandise si la ea. Acel eveniment straniu si placut i-a schimbat perspectiva asupra viitorului si valentele prezentului. A devenit surda la indiferenta socanta a tatalui si muta la remarcile rautacioase ale copiilor din vecini, mai mari ca ea. Dintotdeauna a stiut ca mos Nicolae exista. Chiar si atunci cand, in fiecare dimineata de 6 decembrie tasnea din pat direct la ghetute, sa vada ce i-a adus mosul. Dar Simina nu se descuraja. Se gandea ca “Mosul e prea ocupat si are de vizitat foarte multi copii, dar data viitoare va ajunge si la mine.” Si iata ca a avut dreptate.
Simina a ramas cu acea nostalgie pentru mosul care nu se arata niciodata. Increderea pe care a capatat-o atunci i-a schimbat viata. Acum are un lant de magazine de moda si o casnicie fericita. Bratara cu turcoaze are o “magie” pe care mosul o cunostea, Simina aflind, peste ani, ca turcoazul e o piatra cu proprietati deosebite. Ea protejeaza de pericole si inlesneste indeplinirea viselor. “Stiam eu ca e ceva magic”, isi spuse ea in gand, afisind, in coltul gurii, un zambet de multumire.
Ascultand povestea mosului cel darnic, cei doi copii ai ei, Anca si Vlad, par fascinati si vor sa afle mai multe detalii. “Sssst”, le spune Simina, soptind usor. “A venit vremea sa va culcati. In seara asta trebuie sa soseasca mosul, dar el vine numai la copiii cuminti.”
Fulgi mari si pufosi acopera, ca un covor tesut cu dibacie, crengile uscate ale copacilor. Afara crivatul ameninta din nou, exact ca in seara in care Simina a avut parte de un miracol – prima ei bratara de argint. Un miros de portocale proaspete inmiresmeaza incaperea in care ea doarme, ghemuita, cu turcoazele intre palme. Si, asteptandu-l pe Mos Nicolae, le strange puternic, lasandu-se invaluita de pulberea de stele.
Ati pregatit ghetutele? Mos Nicolae vine si in acest an.
Autor: Ada Cojan